„O lume fără discriminare – o lume mai bună pentru cei cu probleme”
Introducere
Deşi există o lege care le garantează educaţia în condiţii normale, copiii cu handicap fizic , dar fără probleme psihice, nu sunt înscrişi în şcolile obişnuite. Directorii şi profesorii fug de ei, ca să nu-şi asume responsabilităţi suplimentare. Respinşi, nedreptăţiţi, aceşti copii ajung în final în instituţii destinate minorilor cu retard, şi pierd şansa să crească normal.
Pentru a înţelege mai bine problemele persoanelor cu deficienţe, incapacitate, handicap, pentru că de asta e vorba, trebuie să cunoaştem definiţiile acestor termeni:
· o "deficienţa" corespunde oricărei pierderi de substanţă sau alterare a unei structuri sau a unei funcţii psihologice, fiziologice sau anatomice;
· o "incapacitate" corespunde oricărei reduceri (rezultată ca urmare a unei deficienţe) parţială sau totală a capacităţii de a îndeplini o activitate de o manieră sau în limitele considerate ca normale de o fiinţă umană;
un "handicap" este un dezavantaj social pentru un individ dat, care rezultă dintr-o deficienţă sau o incapacitate care limitează sau interzice îndeplinirea unui rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali sau culturali) de către acea persoanăHandicapul, în concepţia tradiţionalistă, defineşte posibilităţile reduse ale unei persoane de a acţiona singur, comparativ cu posibilităţile unei persoane sănătoase O abordare mai generală defineşte „neputinţa unei persoane vizând activităţile profesionale, sociale şi de relaţionare, civice şi afective”. Handicapul mai poate fi definit şi ca o afectare la nivelul funcţionării capacităţii naturale a individului de adaptare la mediul social
Reiese din aceasta ca handicapul depinde de relatiile persoanei cu mediul ei înconjurator. Un handicap este evident când aceste persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale sau sociale care le împiedica accesul la diversele servicii ale societatii, care sunt disponibile pentru concetatenii lor. Handicapul consta în pierderea sau limitarea posibilitatilor de a participa, pe picior de egalitate cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii.
Integrarea persoanelor cu handicap nu reprezinta doar sarcina statului ci si a întregii societati si a tuturor membrilor, reprezentantilor si institutiilor acesteia. Consideratia pentru persoanele cu handicap nu trebuie sa constituie numai responsabilitatea familiei, prietenilor si vecinilor, ci si a tuturor membrilor societatii care trebuie sa fie vigilenti cu toate formele de intoleranta si sa realizeze ca si ei au datoria de a a permite persoanelor care sufera de handicapuri sa participe "cât de normal posibil" la viata.
Copiii cu asemenea probleme pot beneficia de educare, recuperare, socializare, stimulare complexa, iar familiile de informare si consiliere, în institutii ale statului si/sau private care sunt abilitate sa ofere aceste servicii. Cu cât solicita sprijin mai devreme cu atât sansele de a evolua în bine sunt mai mari.
Etiologia acestor cazuri poate fi : prenatală, perinatală, dobândită.
Cauzele sunt multiple : cauze genetice, boli infecto-contagioase, accidente, naşteri cu risc, cauze socio-culturale.
Se disting următoarele tipuri de handicap : motrice, locomotorii, psihomotorii, handicap de intelect, senzoriale, de comportament, de limbaj, asociate, polihandicap, bolnavi psihici.
Sunt considerate handicapate fizic acele persoane care prezintă deficienţe fizice suficient de grave pentru a împiedica sau a face dificilă derularea normală a vieţii cotidiene. În general, când se vorbeşte de deficienţe fizice, se au în vedere infirmităţile motorii, dar pot fi incluse în această categorie şi deficienţele funcţiei cardio-respiratorii, care influenţeaza negative capacitatea fizică.
În Clasificarea Internaţională a deficienţelor, incapacitătilor si handicapurilor, varianta experimentală adoptata de OMS, deficienţele scheletului si ale aparatului de susţinere sunt interpretate într-un sens larg, cu excluderea organelor interne ca reflectare a dispoziţiei corpului şi a părţilor sale vizibile, incluzând alterările mecanice şi funcţionale ale feţei, capului, gâtului, trunchiului şi membrelor, precum si lipsa totală sau parţială a membrelor
Principalele deficienţe ale scheletului şi ale aparatului de susţinere, prezentate pe scurt sunt :
deficienţe ale feţei, capului, gâtului
deficienţe mecanice si motrice ale maxilarului – ocluzie, prognatism, timus (contracţie spastică involuntară a muşchilor mandibulei ce împiedica deschiderea gurii)
paralizie facială, mişcari involuntare ale feţei (ticuri, mişcări automate), mişcări anormale ale capului
deficienţe ale staticii si posturii : devierea coloanei vertebrale , mişcări involuntare a corpului, mişcări bizarre sau stereotip, cum ar fi balansarea sau legănarea
deficienţe ale staturii si corpolenţei : nanism, gigantism, obezitate
deficienţe mecanice si motrice ale membrelor superioare : anchiloze, articulaţii instabile, dislocări şi inţepeniri cu reducerea sau pierderea mişcării
deficienţe mecanice si motrice ale membrelor inferioare, cauzate de lungimea inegală : luxaţii congenitale de şold, deficienţe ale genunchiului, gleznei, piciorului etc.
paralizie spastică a mai multor membre : paraplegii, tetraplegii
paralizie cu flascitatea membrelor
alterări ale axei membrelor : restul unui membru asemanator amputării ce se poate manifesta ca un defect de dezvoltare sau ca rezultat al intervenţiei chirurgicale.
O alta clasificare a deficiențelor fizice :
- deficiențe morfologice (de structură)
- deficiențe funcționale (de activitate)
1. Deficiențele morfologice
În cazul deficiențelor morfologice, sarcina dascalului este mai simpla, acesta trebuind doar să urmarească elevul și să faciliteze accesul lui la activitațile colectivului, să contribuie la integrarea sa normala în viața acestuia. În cazul deficiențelor funcționale care includ deficiențe ale aparatului neuromuscular, ale aparatelor anatomo-fiziologice și ale funcțiilor vitale, sarcinile dascalului sunt mai ample, deoarece aceste afecțiuni se repercuteaza negativ asupra imobilitații motorii și coordonarii psihomotorii a individului.
2. Deficiențele funcționale medii, accentuate și grave impun un program diferit, care să conțină măsuri medicale, psihopedagogice și sociale care să creeze cadrul de dezvoltare a potențialului restant.
Sunt considerate deficiențe funcționale medii, deficiențele posturale, de statică și coordonare unilaterală, în care forța, precizia, viteza mișcărilor sunt în permanență scăzute, precum și hiperchinezia, realizarea dificilă a gestualității, care, potrivit legii 53/1992 sunt asimilabile gradului III de invaliditate.
Deficiențele functionale accentuate sunt considerate acele deficiențe de statică și mers, în care individul se deplaseazî cu mare dificultate prin forța proprie, nesprijinit sau cu sprijin în baston sau cârje, deficiențe de manipulare bilaterala, cu imposibilitatea efectuarii eficiente a gestualității și care sunt asimilabile gradului II de invaliditate
Deficiențele funcționale grade sunt asimilabile gradului I de invaliditate, necesitând îngrijire și supraveghere permanentă, în această categorie fiind incluși subiecții nedeplasabili prin forța proprie, cu deficiențe de manipulatie totala și a caror mobilizare nu se poate face decât cu ajutorul unei alte persoane.
Un gând bun, un sfat adresat la nevoie are uneori un efect neașteptat de bun.O privire necondiționat pozitivă, înțelegere și căldura sunt trei elemente la îndemâna oricui, care pot ajuta la nevoie un prieten de familie, o cunoștință care se afla în impas. Un astfel de impas poate fi considerat şi aflarea veştii că in familie, în locul copilului sănătos, aşteptat şi mult dorit, s-a nascut un copil cu probleme. Un astfel de copil produce modificări care afecteaza atât echilibrul interior cât şi echilibrul exterior care vizează relaţia familie societate.
Ce facem atunci? Avem mai multe variante. Depinde de fiecare ce alegem, dar cred că cel mai important este sa fim alături şi să ascultăm. Apoi putem să îndrumam, să ajutam sau să consiliem.
Atitudinea părinţilor fată de copilul cu probleme oscilează în funcţie de urmatorii factori:
categoria socio-profesională;
relaţia conjugală dintre părinţi;
atitudinea părinţilor în faţa bolii;
experienţele trecute şi aspiraţiile viitoare ale membrilor familiei.
Indiferent de momentul când părintele este informat asupra stării de sănătate a copilului, se produc o serie de trăiri. Iata enumerate mai jos pe scurt aceste manifestari:
Reacţii similare reacţiilor de doliu.
Reacţii de negare a realităţii.
Perceperea realitaţii de factura realistă.
Atitudini de culpabilitate şi disperare.
Atitudini de imputare.
Reacţia fraţilor faţă de copilul bolnav.
Este de reţinut ideea că cel mai bine este că atunci când se face un anunţ de natura să aibă influenţe negative pe termen lung asupra unei familii, cel care dă vestea (medic, psiholog) să comunice ambilor părinţi acest anunt. De cele mai multe ori mama este cea care află prima vestea şi este prea socată de diagnostic. De multe ori nu-l întelege, ştie doar că copilul ei nu se simte bine, ori plânge des, ori nu este atent, ori este mai lent decât ceilalţi de vârsta lui. Cum ne simţim când primim o veste rea? Singuri şi trişti. Avem nevoie de cineva să ne fie alături? Da. Aşa este şi parintele, care se află în imposibilitatea de a vedea viitorul în roz, la care speră. Noi putem fi alături de el şi depinde de noi să schimbam lucrurile în bine. Să nu-l izolăm, tendinţa pe care o are, să-l ajutăm când ne solicita acest lucru, să nu fim egoisti, să nu insistăm prea mult cu curiozităţile noastre, să dorim sincer să-i fie bine.Lasând la o parte greşelile pe care le facem, tendinţa de a ignora uneori pe cei din jur, sau de a marginaliza pe alţii, pentru că mai târziu să criticăm societatea, uitând că noi facem parte din ea, ar fi bine să ţinem seamă de problemele celor din jur, fară a ni le însusi şi să încercam pe cât posibil să avem o atitudine de grija faţă de cel "cazut", aflat "în nevoie", indiferent de aparenţe, de comportament şi de statut social.
B. OBIECTIVELE PROIECTULUI :
1 Eliminarea oricărui tip de discriminare asupra copiilor cu handicap
2 Integrarea unui număr cât mai mare de copii cu handicap în sistemul de învătământ normal
3 Schimbarea atitudinii publice şi integrarea copiilor cu handicap în societate
4 Sensibilizarea populaţiei în vederea adopţiei copiilor cu handicap
5 Sensibilizarea în scopul strângerii de resurse financiare şi materiale pentru instiituţtii
C. IPOTEZE
Acest proiect este realizat cu scopul de a informa si senzibiliza opinia publica cu privire la nevoile pe care copiii cu handicap fizic le au zilnic si de a impiedica , ca fenomenul discriminării in randul lor să ia amploare. De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de efectele discriminării în viaţa acestor copii, atât pe termen scurt,cât şi pe termen lung.
Un alt punct de concentrare ar mai putea fi şi şansele pe care aceştia le au, la o viata normală, după terminarea formei de învăţământ la care iau parte, dar şi dacă sunt mulţumiţi de prestaţiile şi serviciile sociale oferite de catre stat.
D. METODOLOGIE
În elaborarea acestui proiect, a fost folosit chestionarul, aplicat unui numar de 25 de copii cu handicap fizic din Şcoala Specială “Constantin Păunescu” Iaşi cu scopul de a afla dacă aceştia se simt discriminaţi de ceilalti membri ai societăţii în care trăiesc, dacă statul se implică în rezolvarea problemelor lor, şi care consideră ei că ar fi motivele pentru care sunt discriminaţi.
Chestionarul cuprinde 17 întrebări, din care 3 sunt de natură socială. Acesta cuprinde atât întrebări deschise, cât şi întrebări inchise.
5. GRUPUL ŢINTA
Grupul ţinta este format dintr-un număr de 25 de copii cu dizabilităţi, care aparţin din cadrul Şcolii Specială “Constantin Păunescu” Iaşi cu vârste cuprinse între 12-18 ani. Majoritatea copiilor cu disabilităţi asistaţi provin din medii defavorizate, dezorganizate sau din centre de plasament.
Cuprinde: Transportul 5 x 3.7 lei
Chestionare 25 X 3 X 10 bani
Imprimarea proiectului 6 lei
Total buget: 31,5 lei
8. ANALIZA CHESTIONARELOR
In urma aplicării chestionarelor grupului ţintă, adică unui numar de 25 de copii cu vârste curprinse între 12 si 18 ani, din Şcoala Specială “Constantin Păunescu” Iaşi s-au stabilit urmatoarele rezultate :
La ntrebarea nr. 1 „De ce tip de handicap suferiţi?”, marea majoritate, adică un număr de 21 de copii, din grupul ţintă, a raspuns că suferă de „a) handicap fizic” şi doar 4 dintre ei au raspuns cu variantele „b) psihic” şi „c) alte tipuri”.
La întrebarea nr. 2 „În ce grad de handicap vă încadraţi”, 4 dintre respondenţi au ales varianta „a) grupa I”, 11 au ales varianta „b) grupa II” si 10 au ales varianta „c) grupa III” .
La a 3-a întrebare, „Care este,după părerea dumneavoastră, principala problemă cu care vă confruntaţi?”, 9 dintre respondenţi au ales varianta „a) atitudinea societăţii”, 4 au ales varianta „b) lipsa banilor” , 6 au ales varianta „c) lipsa posibilităţilor de terapie” şi 6 au ales varianta „d) inaccesibilitatea mediului”.
La întrebarea nr. 4. „Cine consideraţi că este principalul responsabil pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră?”, 15 respondenţi au ales varianta „a) Guvernul”, 1 respondent a ales varianta „b) Fundaţiile/Asociaţiile”, 5 au ales varianta „c) Autorităţile locale”, iar 4 au ales varianta „d) Comunitatea de care aparţineţi”.
La a 5-a întrebare, „ Credeşi că aveţi [...] decât/cu un copil normal” 2 respondenţi au ales varianta „a) mai multe drepturi”, 11 au ales varianta „b) aceleaşi drepturi” şi 12 au ales varianta „c) mai puţine drepturi”.
La întrebarea nr. 6, „Enumeraţi câteva dintre aceste drepturi” , 10 respondenţi au scris dreptul la educaţie, 12 au scris dreptul la sănătate, 8 au scris dreptul la o viaţa normala, 1 a scris dreptul la nume, 7 au scris dreptul la o familie, iar 3 au scris dreptul la asistenţă sociala.
La întrebarea nr. 7, „Mass-media din
La întrebarea8 „În ce măsură consideraţi că sunteţi integraţi în societate”, 16 respondenţi au ales varianta „b) În mică măsură”, iar 9 respondenţi au ales varianta „c) Nu ştiu”
La intrebarea nr. 9. „Considerati ca dupa terminarea studiilor veti avea aceleasi şanse de a va găsi un loc de muncă, ca o persoana fără handicap?”, 1 respondent a ales varianta „a) Da”, 15 respondenţi au ales varianta „b) Nu”, iar 8 respondenţi au ales varianta „c) Nu ştiu”
La intrebarea 10, „În ce măsură sunteţi mulţumit de prestaţiile sociale şi de calitatea serviciilor oferite persoanelor cu handicap?”, 4 respondenţi au ales varianta „b) Mulţumit/a”, 9 respondenţi au ales varianta „c) Foarte nemulţumit/ă”, iar 12 respondenţi au ales varianta „d) Nemulţumit/ă”.
La întrebarea nr. 11, „Credeţi că medicina actuală şi performanţă tratamentelor sunt capabile să ajute recuperarea cât mai bună sau totală a unui copil cu handicap?”. 10 respondenţi au ales varianta „a) Da”, 5 respondenţi au ales varianta „b) Nu”, iar 10 respondenţi au ales varianta „c) Nu ştiu”.
La întrebarea nr. 12, „Vă simţiţi discriminate,comparativ cu ceilalti membri ai societăţii?”. 18 respondenţi au ales varianta „a) Da”, 1 respondent a ales varianta „b) Nu”, iar 6 respondenţi au ales varianta „c) Nu ştiu”.
La întrebarea 13, „Daca „DA”, in ce momente vă simţiţi discriminaţi şi care considerţti că sunt motivele”, 4 respondenţi au scris că moment când se află pe strada, 2 respondenţi au scris când se află in locuri publice, 2 respondenţi când se află in autobuz, 7 respondenţi au scris tot timpul/mereu, iar 2 respondenţi au scris când se află în diferite insituţii. De asemenea, principalul motiv al discriminării, in viziunea grupul ţintă, este răutatea oamenilor, urmat de neînţelegerea lor, de nepăsare sau indiferenţă. 6 dintre respondenţi au scris „Nu ştiu” la motive.
La întrebarea nr. 14, „Ce măsuri credeţi că ar trebui luate pentru ca discriminarea persoanelor cu handicap să nu mai ia amploare?”, 8 respondeni au ales varianta „a) Campanii de informare”, 10 respondenţi au ales varianta „b) Campanii de sensibilizare”, iar 7 au ales varianta „c) Nu ştiu”.
La întrebarea 15, „Ce vârstă aveţi?”, 3 respondenţi au ales varianta „a)10-12 ani”, 12 respondenţi au ales varianta „b) 12-16 ani”, iar 10 respondenţi au ales varianta „c) 16-18 ani”.
La întrebarea nr. 16., „Ce sex aveţi?”, 14 respondenţi au ales varianta „a) Masculin”, iar 11 respondenţi au ales varianta „b) Feminin”
La ultima întrebare, „Din ce mediu proveniţi?", 8 respondenţi au ales varianta „a) Rural”, iar 17 respondenţi au ales varianta „b) Urban”.
În concluzie, majoritatea respondenţilor suferă de handicap fizic de grad II, consideră că principală problema a lor este atitudinea societăţii vis-a-vis de ei şi de problemele lor (figura 1) ,iar pricipalul responsabil pentru rezolvarea problemelor lor este Guvernul.
Din drepturile care le-au scris, rezultă faptul ca marea majoritate a respondenţilor e constientă de principalele drepturi pe care orice om le are, şi că işi doresc cu disperare să fie consideraţi persoane normale, in ciuda handicapului de care suferă. În acelaşi timp, aceştia consideră că le sunt incălcate şi că au mai puţine drepturi fată de copiii care nu suferă de nici un tip de handicap, aşa cum rezultă din figura 2.
De asemenea, majoritatea grupului ţintă consideră că mass-media din
În ceea ce priveşte integrarea în societate, marea majoritate a respondenţilor consideră că persoanele cu handicap nu fac parte din societate, sau cel puţin nu sunt integrate ca o persoana normala (figura 3). Ca exemplu, intrebaţi dacă consideră că au aceleaşi şanse la găsirea unui loc de muncă după terminarea studiilor, respondenţii au răspuns cu „Nu”, fapt ce întăreşte afirmaţia că oamenii cu handicap sunt incluţi în mică măsură în societate, unde discriminarea este, din nefericire, în crestere.Prestaţiile şi serviciile sociale adresate persoanelor cu handicap sunt nesatisfacatoare, respondenţii fiind nemultumiţi de calitatea acestora. (figura 4)
Din aplicarea chestionarelor, s-a ajuns la concluzia că majoritatea respondenţilor se simt discriminaţi tot timpul de restul persoanelor din societate (figura 5 ), principalul motiv fiind răutatea oamenilor.Pentru ca fenomenul discriminării persoanelor cu handicap să nu mai ia amploare, respondenţii sunt de parere că trebuie să se realizeze mai multe campanii de sensibilizare a populaţiei (figura 6)
Chestionarele au fost aplicate unui numar de 25 de copii cu handicap, marea majoritate fiind formată din băieţi cu vârste cuprinse intre 12-16 ani, ce provin din mediul urban.
9. CONCLUZII
În ciuda faptului că sunt doar nişte copii, şi pe lângă problemele pe care deja le au, aceşti copii cu handicap trebuie să se mai “lupte” zilnic şi cu privirile şi răutatea populaţiei.
Când sunt văzuţi pe stradă, oamenii ori îi ignoră, când aceşti copii, de exemplu, se chinuie să traverseze singuri strada, ori sunt priviţi cu milă, dar nimeni nu încearcă să-i ajute in vreun fel. Li se neagă dreptul la educaţie, deoarece directorii şcolilor normale nu vor să-şi asume responsabilitatea de a-i ajuta, Guvernul nu se implică aproape deloc pentru a le schimba viaţa, doar le oferă o sumă extrem de mică, cu care trebuie să se descurce singuri. Mulţi dintre aceşti copii sunt lasaţi de mici în centre de plasament,din cauza handicapului pe care-l au, şi până la vârsta maturităţii, se plimbă dintr-unul în altul, fără a şti ce înseamnă o familie, o casă, o viaţă normală de copil.
Sperăm că şi Guvernul să încerce să se implice mai mult în viaţa acestor copii, pentru că au nevoie de ajutorul nostru.
“Există un mod de a întelege oamenii, anume a nu ne grabi să-i judecăm, ci de a trăi in preajma lor, a-i lăsa să se explica, să se dezvaluie zi de zi şi să se zugravească pe ei inşişi în noi”
Charles Sainte Beuve
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu