Perspective sociale: 2011

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Filosofie si Stiinte Sociale

Specializarea Asistenta Sociala

PROIECT DE INTERVENTIE

„Copilaria nu cunoaste handicap”

Campanie impotriva discriminarii copiilor cu handicap

Studenti: Breaban Alexandra-Adriana

Pocnet Stefana-Raluca

Panainte Andreea-Mihaela

Grama Victoria

Anul II, Grupa 5

CUPRINS:

I. Introducere: a) Partea teoretică

b) De ce am ales această temă?

c) Problemele cu care se confruntă grupul ţintă

II. Scopul, grupul ţintă, obiectivele cercetării şi ipotezele cercetării

III. Grupul ţintă

IV. Metodolgia pe care am aplicat-o: 20chestionare, 10 interviuri

V. Bugetul campaniei

VI. Interpretarea datelor: ( analiza metodelor de cercetare)

VII. Concluzii şi observaţii

VIII. Bibliografie

I.Introducere

A. Partea teoretică

Ce se crede despre persoanele cu deficienţe ? Mulţi oameni au reticenţe faţă de acestea deoarece au o concepţie greşită despre ele. Unii ştiu din trecut despre persoanele cu handicap faptul că erau cerşetori sau lăutari ori au în acest domeniu o slabă experienţă. Nici una dintre aceste idei nu oferă o imagine clară a persoanelor cu deficienţe. Şi ele sunt oameni ca şi ceilalţi : unii dependenţi, alţii independenţi ; unii lideri, alţii persoane obişnuite ; unii bogaţi, alţii săraci ; unii graşi, alţii slabi. Întâlnim pretutindeni oameni cu deficienţe. Perceperea lor socială nu este întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Este important şi de dorit de a determina participarea în măsura posibilului a persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor care îi reprezintă la nivele de elaborare a acestor politici. Legislatia trebuie sa tina cont de drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi să favorizeze, pe cât posibil, participarea lor la viaţa civilă. In cazul în care persoanele cu handicap nu sunt în masură de a-şi exercita în mod deplin drepturile lor de cetăţeni, trebuie să fie ajutate să participe cât mai mult posibil la viaţa civilă, asigurându-le ajutorul adecvat şi luând măsurile necesare.
Posibilitatea de acces la informaţie este cheia unei vieţi autonome. Mai mult, profesioniştii trebuie să îi informeze asupra tuturor aspectelor vieţii, iar persoanele cu handicap trebuie să aibă posibilitatea de a-şi procura informaţia ele insele.
Dacă natura, gravitatea handicapului sau vârsta persoanei nu permit reconversia sa personala, chiar în atelier protejat, la domiciliu sau în centre de ajutor pentru munca, ocupaţiile cu caracter social sau cultural trebuie să fie prevazute.

B. De ce am ales aceasta temă?

“Arta de a trăi este până la urmă arta de a fi tu însuţi. Cu toate ale tale: bucurii, dureri, speranţe, decepţii, realizări.”

Actualitatea temei noastre este anume problema ce ţine de discriminarea copiilor cu handicap fie o discriminare directă sau indirectă. Această categorie de populaţie este dezavantajată faţă de alte categorii de oameni, aceasta fiind una din problemele majore ale societăţii. Ea poate fi soluţionată numai prin efortul comun al tuturor oamenilor de bună credinţă din domeniile: politic, social, cultural, etc. Gradul de civilizare a societăţii în mare masură este determinat de atitudinea faţă de aceşti copii. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţământ constituie un obiectiv principal nu numai al României, dar al oricărui stat şi comunitate mondială în general. Multe bariere din societatea de astăzi împiedică acomodarea lor la viaţa socială printr-o participare deplină. Schimbarile din societate trebuie sa ducă la excluderea obstacolelor şi să permită integrarea acestora în societate prin diverse activităţi de participare la anumite cursuri, traininguri, competiţii. Astăzi în România numărul cazurilor copiilor cu handicap este unul impunator şi asta datorită uneori neglijenţei unor părinţi, ingnoranţa la sfaturile medicilor şi nu în ultimul rând ca urmare a calamităţilor naturale din ultima vreme. Noi tânara generaţie ar trebui să seisizăm aceste schimbări care au loc între oamenii fără probleme de sănătate şi copiii cu handicap. Ei nu sunt diferiţi de noi, sunt şi ei o parte din sufletul nostru pe care noi comunitatea, oamenii de alături să le întindem o mână atunci când au nevoie de ajutor.

Ne-am ales această temă pentru ca vrem să facem să dispară acea diferenţă pe care unii o evidenţiază, dintre persoanele cu handicap şi restul societăţii. Aceşti copii sunt o rază de soare în sufletele părinţilor lor, o bucurie, un zâmbet şi e păcat de cei care îi consideră o categorie de populaţie aparte. Din dragostea pentru aproapele nostru vom reuşi să îi acceptăm pe toţi fie că au un grad de handicap sau nu. E dureros sa priveşti în jur şi să vezi cum copilul tău e neputincios şi firav, iar cineva de alături să îl privească ca pe un pericol pentru alţi copii. Sperăm ca împreună prin această campanie de informare şi senzibilizare să încercăm să începem de la noi înşine, a ne schimba atitudinea faţă de aceşti copii ce reprezintă punctul de vedere a lui Dumnezeu potrivit căruia viaţa trebuie să continuie.

C. Problemele cu care se confruntă grupul ţintă

· Probleme de integrare a copiilor cu handicaap;

· Probleme de acces la informaţie;

· Lipsa desfasurarii unor activităţi ce ar implica participarea acestor copii;

· Discriminarea acestor copii în unele locuri publice cum ar fi: mijloace de transport, parcuri de joaca pentru copii;

· Lipsa participarii lor la viaţa civilă, socială;

· Neimplicarea lor în anumite ocupaţii cu caracter social sau cultural;

· Probeleme de asigurare a copiilor cu handicap care sa le permită dezvltarea normala a vieţii lor psihice (inclusiv sexuale). Aceste măsuri necesită informaţii şi educaţie sexuală în şcoli şi instituţii;

· Lipsa uneori a socializării în familie. Copilul diferit se adaptează greu la relaţiile interpersonale de aceea parinţii trebuie să joace rolul de mediator între copil şi persoanele străine. Pe de o parte părinţii refuză să ţină cont de dificultăţile sociale determinate de deficienţă. În acest fel, ei îi împiedică pe copii să înţeleagă şi să accepte toate aspectele legate de propria deficienţă. Datorită acestui rol suplimentar, reacţiile părinţilor în faţa unui copil cu handicap capătă o importanţă majoră. Părinţii reacţionează prin supraprotecţie, acceptare, negare sau respingere;

· Lipsa organizării jocurilor sociale, care sunt esenţiale pentru copiii cu handicap întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii;

· Lipsa integrării şcolare. Formele de integrare a copiilor cu handicap: clase diferenţiate integrate în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte 2-3 copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.

II. Scopul, grupul ţintă, obiectivele cercetării şi ipotezele cercetării

"COPILĂRIA NU CUNOAŞTE HANDICAP"

Scop: “ Informarea populaţiei cu privire la fenomenul discriminării copiilor cu handicap.

Grup ţintă : “Reprezentat de 10-15 copii, înscrişi în centrul Sf. Andrei din Iaşi, diagnosticaţi fiecare cu câte un grad de handicap.“

Obiective:

O1: Sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte discriminarea copiilor cu handicap.

O2: Indentificarea ariilor sociale (şcoala, parcul de joacă, grădiniţa) unde sunt cel mai adesea discriminţi copiii cu handicap.

O3: Indentificarea efectelor ce apar la copiii cu handicap în urma unor acţiuni discriminatoare.

O4: Indentificarea principalelor motive de discriminare a copiilor cu handicap.

Ipoteze: I-1: Copiii cu handicap sunt cel mai adesea discriminaţi în sfera educţională.

I-2: Discriminarea asupra copiilor cu handicap are ca efect închiderea acestora în propria lor lume.

I-3: Copiii cu handicap sunt discriminaţi de ceilalţi deoarece aceştia nu sunt „la fel ca ei”, handicapul devenind o barieră de comunicare, comportamentală şi chiar afectivă.

III. Grupul ţintă

Populaţia ţintă sunt copiii cu handicap din judeţul Iaşi.

Grupul ţintă sunt copiii cu handicap ocrotiţi în Complexul de Servicii Comunitare “Sf. Andrei” din municipiul Iaşi.

Descrierea grupului ţintă:

Grupul ţintă este alcătuit din:

Ø Copiii cu autism;

Ø Copiii hiperactivi;

Ø Copiii cu sindromul Langdon down;

Ø Copiii cu paralizii cerebrale (hemiplegiile ceregrale infantile, diplegiile spastice sau Sindromul Little, eplilepsiile, tetraplegia spastică).

Copiii cu autism

Izolaţi în lumea lor, copiii cu autism apar ca indiferenţi, incapabili să stabilească o legătură emoţională cu alţii. Ei pot fi incapabili să înţeleagă gândurile, sentimentele şi nevoile altora. Adesea, limbajul şi învăţarea unor informaţii sunt întârziate, făcând dificile comunicarea şi relaţiile sociale.

Descrierea autismului

Părinţii sunt, de obicei, primii care observă comportamentul diferit al copilului lor. De multe ori copilul pare diferit încă de la naştere: nu reacţionează la persoane sau jucării sau işi fixează privirea pe un obiect pe o perioadă lungă de timp. Dar comportamentul diferit al copilului poate apărea şi după o perioadă de dezvoltare normală, când părinţii realizează “că ceva nu este în regulă”, “ceva nu merge”.

Deşi este important ca această afecţiune să fie diagnosticată devreme; copiii cu autism sunt rar diagnosticaţi înaintea vârstei de 3 sau 4 ani. Nu există diferenţe fizice vizibile din afară între un copil cu autism şi unul normal, singurele diferenţe sunt comportamentale.

Un copil cu autism va manifesta cel puţin câteva din următoarele:

1. Probleme în comunicare:

Ø vorbirea este redusă şi limbajul este sărac;

Ø comunică mai mult prin mimică şi gestică, însă nu întotdeauna corect;

Ø contactul vizual este redus

Ø pare a fi surd;

Ø prezintă ecolalie (repetă ca un papagal).

2. Probleme în relaţiile sociale:

Ø nu arată că observă când intră sau pleacă persoanele din aceeaşi cameră;

Ø are dificultăţi în a relaţiona cu ceilalţi;

Ø nu se orientează când este strigat pe nume;

Ø nu pune întrebări ca alţi copii;

Ø ar putea să nu se folosească de arătatul cu degetul atunci când vrea să direcţioneze atenţia cuiva;

Ø nu iniţiază jocul;

Ø imită cu greutate acţiunile sau mişcările altora;

Ø nu arată bucuria sau tristeţea celor din jur;

Ø ar putea să nu se împotrivească atingerilor sociale, precum îmbrăţişările;

Ø prezintă teama neobişnuită faţă de persoanele străine.

3. Probleme în explorarea mediului:

Ø prezintă jocuri inadecvate, de exemplu copilul ar putea să învârtă în continuu roţile unei maşinuţe de jucărie în loc să o împingă, ar putea să alinieze jucăriile sau alte obiecte;

Ø rămâne fixat asupra unei singure activităţi sau obiect;

Ø se autostimulează: se leagănă, flutură mâinile, bate din palme;

Ø ar putea să meargă pe vârfuri, să-şi agite mâinile;

Ø poate fi agresiv cu cei din jur şi cu el însuţi, pare să nu-l doară când se loveste şi nu arată locul lovit;

Ø insistă să meargă pe acelaşi drum, acceptând cu greu schimbările;

Ø vrea ca lucrurile din casă să rămână în acceaşi poziţie;

Ø tendinţa de a se concentra asupra unor preocupări puţine şi ciudate;

Ø nu le arată altoara obiecte;

Ø se sperie de anumite sunete sau zgomote: aspirator, mixer etc.;

Ø nu este conştient de posibilele pericole.

Cauzele autismului

Autismul nu are o singură cauză. Cercetările s-au bazat pe dezechilibrul chimic, dezvoltarea creierului sau sistemului imunitar al pacientului. Alergiile la mâncare, cantităţile excesive în tractul intestinal şi expunerea la un mediu toxic au fost văzute ca posibile cauze ale autismului. Însă nu există dovezi clare în acest sens.

Câţiva dinte cercetători consideră faptul că thimerisolul (un ingredient al vaccinurilor) şi vaccinurile pot avea legătură cu autismul deoarece diagnosticul bolii conchide cu vârsta la care copilul necesită vaccinuri. Însă nici în acest sens nu există dovezi clare, chiar teoria fondată pe acest subiect în anul 1998 a fost discreditată în 2004.

Copiii hiperactivi

Hiperactivitatea cu deficit de atenţie este definită ca o mişcare excesivă şi necontrolată. De obicei este însoţită de nelinişte, lipsa capacităţii de concentrare şi imposibilitatea de a fi atent prea mult timp la un lucru. Un copil afectat de hiperactivitate este pur şi simplu incapabil să stea liniştit pe un scaun sau să îşi micşoreze ritmul activităţilor.

Dignosticul necesită existenţa a nouă simptome de lipsă de atenţie, sau nouă simptome de hiperactivitate/impulsivitate, care să fi apărut înainte de vârsta de 7 ani, care au continuat timp de cel puţin şase luni şi sunt suficient de severe pentru a afecta activităţile normale pe plan social sau şcolar.

Lipsa de atenţie

Ø dă puţină atenţie detaliilor şi face greşeli din neglijenţă;

Ø are probleme în a fi atent;

Ø nu ascultă cănd i se vorbeşte;

Ø nu reuşeşte să ducă sarcinile la bun sfârşit;

Ø are dificultăţi în a se organiza;

Ø evită sarcinile care cer efort mental susţinut, sau concentrare;

Ø adesea pierde lucrurile pentru şcoală sau pentru alte treburi zilnice;

Ø este uşor de distrat;

Ø este adesea uituc în activităţile zilnice.

Hiperactivitate/impulsivitate

Ø adesea se mişcă în bancă;

Ø adesea îşi părăseşte locul, atunci când ar trebui să stea jos;

Ø fuge de colo până colo sau se urcă pe lucruri, în locurile cele mai nepotrivite;

Ø are probleme în a juca jocuri liniştite, sau a se implica în activităţi ce nu presupun mişcare;

Ø este tot timpul în mişcare, sau pare condus de un motor;

Ø vorbeşte prea mult;

Ø are izbucniri şi raspunde înainte să asculte toată întrebarea;

Ø are probleme în a-şi aştepta rândul;

Ø adesea îi întrerupe sau îi deranjează pe ceilalţi.

Hiperactivitatea apare între 6-10% la copiii sub 10 ani, baieţii hiperactivi sunt de patru ori mai numeroşi decât fetele.

Cauzele hiperactivităţii:

Ø Genetice- părinţii prezentau diagnosticul unei tulburări psihice: alcoolism şi sociopatie la taţi, isterie la ambii părinţi;

Ø De mediu- copiii provin din cămine haotice. Conflictele psihologice interne pot determina preocupare, orientarea atenţiei spre interior şi deci disturbanţe ale mecanismelor atenţionale;

Ø Există grupuri de copii hiperactivi care manifestă senzitivitate şi alergii faţă de anumite medicamente;

Ø Baza neurologică- s-a observat că emisfera cerebrală stânga este dominantă la copiii diagnosticaţi cu hiperactivitate;

Ø Contextul psihologic- instabilitatea poate face parte dintr-o stare reacţională la o situaţie traumatizantă.

Copiii cu Sindromul Langdon Down

Sindromul Down reprezintă trisomia 21, fătul afectat având trei cromozomi 21 în loc de doi, şi se produce secundar unei erori de diviziune în procesul de formare a ovulelor sau a spermatozoizilor.

Cauza acestei erori nu este cunoscută, dar vârsta avansată a mamei (peste 35 de ani) se consideră a fi un factor favorizant. În populaţia generală, incidenţa acestui sindrom este de 1 la 700 de naşteri. La 20 de ani incidenţa este de 1 din 1560 de naşteri; la 35 de ani este de 1 din 375 de naşteri, iar din 40 de ani,de 1 din 97 de naşteri.

Copiii cu sindrom Down se pot naşte prematur, au talia şi greutatea mai mică decât ceilalţi nou-născuţi. Unii copii pot prezenta malformaţii vicerale, cel mai adesea cardiace, de tipul defectelor de sept atrial şi/sau ventricular. În evoluţie devine evident retardul mintal, care variază de la moderat la sever, nivelul maxim de cunoştinte pe care le poate acumula un copil cu acest sindrom fiind comparabil cu cel al unui copil de 6-8 ani.

Ritmul de creştere este redus, apare frecvent obezitatea, imunitatea este scăzută şi fac foarte des infecţii recurente sau pot dezvolta boli autoimune, de la leucemii la diabet.

Aceşti copii au o fizionomie particulară; un retard psihic, învată mai greu să meargă şi să vorbească, de aceea el trebuie ajutat mai ales de medici kinetoterapeuţi. Astfel, kinetoterapia are un rol foarte important, poate fi făcută şi la un copil de patru luni, iar aceşti copii pot foarte repede să înveţe să meargă şi să vorbească, dacă ajung devreme la un astfel de specialist. Părinţii au, deasemenea, un rol foarte important, de ei depinzând dezvoltarea normală a copillului, însă există părinţi care ascund acest adevar, că au copii care suferă de sindromul Down. Pe de altă parte, sunt părinţi care renunţă la kinetoterapie după ce copilul începe să meargă, ceea ce este deasemenea grav, după părerea specialiştilor.

Paraliziile cerebrale

Paraliziile cerebrale sunt invalidităţi motorii neevolutive cauzate de leziuni cerebrale cicatriciale fixe. Acestea sunt un handicap definit cu numeroase implicaţii medicale, educative şi sociale.

Cauze:

1. Cauze perinatale- acestea sunt legate de momentul naşterii şi reprezintă o pondere importantă, 1-2%, din copiii nascuţi vii. Aceste cauze includ: prematuritatea, dismaturitatea, anoxiile neonatale, traumatismele obstetriciale.

2. Cauze prenatale- includ leziuni de cauză circulatorie din ultimul trimestru de sarcină, malformaţii cerebrale, afecţiuni ale fătului sau embrionului, malnutriţia, iradiaţiile, toxice şi alte cauze necunoscute.

3. Paraliziile cerebrale dobândite- meningitele, sindromul acut de deshidratare, traumatismele craniene, accidentele anestezice, intoxicaţiile accidentale, encefalitele, tumorile, abcesele cerebrale, malformaţiile vasculare, tromboflebitele, malformaţiile congenitale de cord cianogene.

Hemiplegiile cerebrale infantile

Acestea reprezintă cam 30% din paraliziile cerebrale.

În majoritatea cazurilor, cauza hemiplegiilor este congenitală, datorită unor leziuni circulatorii înainte de naştere (60% din cazuri).

Diagnosticul precoce nu este uşor. Există un interval de 4-8 luni între naştere şi primele semne clinice de boală. De obicei, mama, remarcă modificări la nivelul membrului superior: mâna este ţinută pumn cu policele în interior, iar copilul nu poate deschide mâna şi nici nu poate apuca un obiect. În plus, tot mama este cea care are dificultăţi la îmbrăcarea sugarului atât cu bluza cât şi cu şosetele. Mâna este rigidă iar piciorul este în extensie cu degetele depărtate. Familia consideră că modificările se datorează faptului că un copil este dreptaci sau stângaci.

Pentru copiii hemiplegici este dificil de a învăţa să scrie şi să citească, şi primele clase sunt grele, chiar dacă inteligenţa este normală. Este, deci, bine ca, încă din perioada de preşcolar, copilul să beneficieze de ore de ergoterapie, de psihomotricitate şi logopedie. Copilul va învăţa, ca preşcolar, sisteme de recompensare şi explorare la maxim a capacităţilor neglijate pentru o mai bună acomodare în cursul primar.

Epilepsia

Epilepsia Grand Mal constă în: pierderea bruscă a cunoştinţei şi prăbuşirea bolnavului; faza de convulsie tonică cu durata de 15-25 de secunde ce cuprinde toată musculatura, realizând o hipertonie generalizată; bolnavul este în apnee, se cianozează, are fantele palpebrale larg deschise, cu globii oculari deviaţi în sus; faza de convulsii clonice, cu o durată de 45-75 de secunde; intersectarea muşchilor maseteri duce la muşcarea repetată a limbii; treptat dispare hipertonia musculară, iar cloniile se răresc, iar bolnavul intră în faza de comă epileptică cu o durată de câteva minute; se reia respiraţia, o respiraţie stertoroasă datorită secreţiilor faringo-traheo-bronşice şi a hipotoniei velo-palatine; relaxarea sfincterului vezical, cu emisie involuntară de urină; reflex plantar cutanat inversat; pupile dilatate, reactive la lumină. După această fază bolnavul se trezeşte sau intră într-un somn profund. La trezire prezintă: cefalee, confuzie şi amnezie asupra crizei.

Epilepsia Petit Mal

Se descriu următoarele forme clinice:

1. Petit Mal absentă- este forma cea mai frecvent întâlnită. Bolnavul prezintă brusc o criză de suspendare a cunoştinţei cu o durată de câteva secunde; uneori absenţa este atât de scurtă încât ceilalţi nu observă. Sfârşitul crizei este la fel de brusc, iar bolnavul are amnezia completă a celor petrecute.

2. Petit Mal mioclonic: în timpul crizei se produc mioclonii mai ales la nivelul feţei care încetează odată cu terminarea crizei.

3. Petit Mal amiotonic-akinetic: în timpul crizei are loc şi o anulare a tonusului muscular, astfel încât bolnavul cade la pământ, alteori este abolit tonusul muscular, astfel încât capul cade în piept.

IV. Metodolgia pe care am aplicat-o: 20chestionare, 10 interviuri

Ghid de interviu adresat părinţilor copiilor cu handicap sever ocrotiţi în Centrul de zi “Sf. Andrei”

1. Vă rog sa îmi povestiţi câteva cuvinte despre copilul dvs?

2. Serviciile primite în acest centru sunt în concordanţă cu nevoile copilului dvs?

3. În afară de acest centru copilul dvs mai frecventează şi alte arii sociale?

4. Cum este privit copilul dvs de către ceilalţi copii de vârsta lui?

5. Totuşi de ce este privit atât de diferit?

6. Sunteţi de părere că este o formă de discriminare sau doar o simplă diferenţiere?

7. Cum se răsfrâng asupra copilului aceste acţiuni discriminatorii?

8. Vi s-a întâmplat ca, copilul dvs să nu fie acceptat în anumite grupuri sociale din cauza faptului că prezintă un handicap?

9. Credeţi ca autorităţile competente se implică suficient în eliminarea acestor forme de discriminare?

10. După părerea dvs ce măsuri ar trebui introduse astfel încât aceşti copii să nu mai fie defavorizaţi?

11. În ce măsură credeţi că populaţia este sensibilizată de problemele cu care se confruntă copiii cu handicap?

Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat!

Ghid de interviu adresat angajaţilor din Complexul de Servicii Comunitare „ Sf. Andrei” Iaşi

Pentru inceput ma voi prezenta , voi specifica faptul ca voi respecta principiul confidentialitatii si ii voi asigura pe cei intervievati ca aceste informatii le voi folosi doar in scop informativ .

Care este relatia dumneavoastra cu copiii acestei institutii?
Care este relatia dumneavoastra cu parintii acestor copii?
Cum relationeaza copiii intre ei?
Ce legatura / relatie au acesti copii cu alte institutii ? ( biserica , scoala , alte institutii de asistenta sociala )
Cum ii ajuta aceste institutii pe copiii cu nevoi speciale ?
Au existat cazuri in care se fac diferente / discriminari intre acesti copii ? Daca da in ce situatii ?
Ce efecte au aceste comportamente asupra copiilor ?
Sesizeaza copiii aceste comportamente discriminatorii ?
Daca da , cum reactioneaza ?
Cum reactioneaza parintii copiilor discriminati ?
Dar in general , in societate in mediul public , cum sunt priviti acesti copii?
Sunt discriminati in vreun fel in locurile publice ? ( gara , teatru , strada etc )
Ce masuri sunt luate pentru a veni in sprijinul acestor copii ?
Sunt cunoscute drepturile acestor copii ? Sunt respectate aceste drepturi ?

Discriminarea copiilor cu handicap

(Chestionar aplicat părinţilor)

Bună ziua. Suntem studenţi la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii Alexandru Ioan-Cuza, participăm la un proiect de cercetare pentru “Drepturile omului şi strategii anti-discriminatorii” si avem ca subiect de studiu discriminarea copiilor cu handicap. Răspunsul la acest chestionar nu vă afectează cu nimic, iar datele nu vor fi transmise altor persoane. Ele sunt necesare doar pentru a fi prelucrate statistic.

Vă mulţumim pentru participare!

In opinia dumneavoastră ce consideraţi că inseamnă cuvântul discriminare?

....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Care consideraţi că sunt mijloacele prin care putem discrimina o persoană?

..........................................................................................................................................................

Cum vă privesc cei din jurul dumneavoastră atunci când mergeţi cu copilul pe stradă?

a) ciudat

b) indiferent

c) insistent

d) altele .............................

4. V-aţi simtit discriminat/ă în vreun fel ?

a) da

b) nu

Dacă aţi fost discriminat/ă, de către cine?

a) vecini

b) prieteni

c) colegi de servici

d) oameni necunoscuti

e) altii ...........................................................................

Ce părere consideraţi că au oamenii din jur despre copii cu handicap?

a) rea

b) indiferentă

c) nepăsare

d) altele ...........................................................................

7. Ce fel de activităţi desfăşuraţi cu ei acasă în afara celor pe care copilul le face la gradiniţă?

a) activitati educative

b) activitati de bază

c) numai cele de la gradinită

8. Cum reactionati in momentul in care cineva va priveste urat, rade sau va adreseaza cuvinte neplacute?

a) nu reacţionez în niciun fel

b) ii răspund dacă imi spune ceva

c) incerc să îi explic că este doar un copil, la fel ca si ceilalti

9. Cum reacţionaţi dumneavoastră în momentul în care sunteţi discriminat/ă?

a) răspund la discriminare cu violenţă

b) sunt indiferent/ă

c) plâng

d) altele ........................................................................

10. Cum incercaţi să integraţi copilul în societate?

11. Consideraţi că centrul - grădiniţa la care merge copilul în prezent este un inceput care îl va ajuta să se integreze mai târziu în societate?

a) da

b) nu

12. Aţi încercat să îl duceţi şi în alte instituţii specializate pentru a-l integra în societate?

a) da

b) nu

13. Aveţi ajutor din partea altor instituţii de a-l putea integra in societate?

a) da

b) nu

14. De când merge la centru, aţi observat „schimbări”, în comportamentul copilului?

a) da

b) nu

a) nu prea

b) puţine

15. Ce părere aveţi de modul cum sunt trataţi copii în centru?

b) bună

c) acceptabilă

d) se poate mai bine

16. Pentru a nu fi izolat de restul oamenilor, ce anume consideraţi că trebuie să faceţi?

........................................................................................................................................

17. După părerea dumneavoastră, în ce fel de situaţii un copil cu handicap ar putea fi discriminat?

a) când merge la centru

b) când merge pe stradă

c) în parcuri

d) în instituţii

e) altele .....................................

Date socio-demografice

1. Sexul 1.Masculin 2.Feminin

2. Vârsta (ani împliniţi) .............

Chestionar aplicat angajaţilor instituţiei

Nr. Chestionar Data aplicării

Operator Instituţia

Discriminarea copiilor cu handicap in societatea de astăzi

Studenţii anului 2 de la Facultatea de Asistenţă Socială, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, desfăşoară o campanie de informare cu privire la fenomenul discriminării copiilor cu handicap. Vă solicităm să răspundeţi la următoarele întrebări. Vă asigurăm anonimatul şi confidenţialitatea răspunsurilor. Vă mulţumim!

1. Numele instituţiei: _ _____ .

2. Obiectul de activitate al dvs. _ _______.

3. Ce vârstă au copii care sunt ocrotiţi de Centrul de Plasament Sf.Andrei?

a) 0- 6 ani b) 6- 12 ani c) 12- 18 ani

4. Beneficiarii serviciilor sociale de la acest cenmtru cât timp petrec aici?

a) 2 ore b) 4 ore c) 5 ore şi mai mult

5. Sunt beneficiari care stau permanent la centru?

A) Da B) Nu

6. De ce servicii sociale beneficiază copiii de la Centrului de Plasament Sf. Andrei?

a) logopedie b) kinetoterapire c) psihoterapie

d) măsuri educative speciale e) abilităţi de viaţă zilnica f) meloterapie

g) arterapie

7. Cum descrieţi relaţia dvs. cu beneficiarii instituţiei?

a) dificilă b) bună c) foarte bună

8. Care sunt categoriile de persoane cu handicap care beneficiază de serviciile sociale de la Centru Sf. Andrei?

a) fizic( locomotor) b) somatic c) auditiv d) vizual

e) neuropsihic f) mental g) asociat h) altele

9. Părinţii acestor copii beneficiază de consiliere din partea acestei instituţiei?

A) DA B) NU

10. Din ce medii sociale provin aceşti copii?

a) familii monoparentale b) familii întregite

11. Au loc campanii de informare si de sensibilizare referitor la aceşti copii cu handicap?

A) DA B) NU

12. Dacă ( da) cât de des?

a) Des b) Foarte des c) Rar d) Foarte rar

V. Bugetul campaniei

BUGETUL PROIECTULUI	Perioada totala a proiectului
Cheltuieli	Unitatea	Nr.de unitati	Valoare unitara (RON)	Total pe proiect
1.Transport
Transport:Bilete RATP	Zi	4	4	16
Subtotal transport				16
2.Consumabile
Pixuri	Bucata	8	1	8
Foi scris	Bax	1	15	15
Dosare plastic	Bucata	4	2	8
Capsator	Bucata	1	15	15
Capse	Cutii	1	5	5
Subtotal consumabile				51
3.Cheltuieli imprimare
Pliante	Exemplar	100	0,5	50
Afise	Exemplar	10	1	10
Subtotal imprimare					60
Total cheltuieli					127

VI. Interpretarea datelor

I. Interviu adresat părinţilor copiilor cu handicap sever ocrotiţi în Centrul de zi “Sf. Andrei”

Interpretarea datelor

În urma interviurilor aplicate am observat faptul că părinţii copiilor cu handicap evită să iasă în locurile publice pentru a evita privirile răutacioase ale celor din jur. În ceea ce priveşte gradul de implicare al autorităţilor, toţi respondenţii sunt foarte nemulţumiţi de beneficiile acordate acestor copii, majoritatea părinţilor ar dori ca statul să se implice mult mai mult în sprijinirea copiilor cu handicap, dar nici unul nu a precizat cu exactitate ce şi-ar dori în acest sens.

Unii părinţi nu consideră faptul ca aceştia sunt discriminaţi, ei văd aceste acţiuni doar ca simple diferenţieri. Părinţii copiilor au afirmat faptul că cei din jur nu se implică şi nu cunosc problemele cu care se confruntă aceştia, îşi doresc mai mult sprijin din partea societăţii.

Concluzii rezultate in urma aplicarii interviurilor adresate angajatilor:

Interviurile au fost aplicate atat personalului care lucreaza in centrul rezidential , cat si personalului care lucreaza in centrul de zi .

Prin primele intrebari am incercat sa aflam reletia personalului cu copiii aflati in ocrotire si cu parintii acestora , precum si relatia copiilor intre ei si a acestora cu alte institutii . Relatia personalului cu copiii este una foarte buna , cei angajati acolo facandu-si munca cu toata dragostea . Cu parintii au relatii cei din centrul de zi cu precadere , si o relatie buna , foarte buna chiar. Cei care lucreaza in centrul rezidential au relatii de cele mai multe ori slabe sau inexistente, rareori bune .

Copiii intre ei nu relationeaza propriu-zis decat in situatiile in care sunt pusi impreuna si se joaca sau fac alte activitati . Dar fiind inscrisi intr-un grad grav de handicap , nu relationeaza intr-un anume fel , ci doar cand se intalnesc .

Cu alte institutii de asemenea nu au o relatie directa decat cei care sunt in centrul de zi , sau care nu au un grad atat de grav de handicap . Cea mai folositoare institutie si cea mai prezenta , dupa centrul Sf.Andrei este Biserica , care ii ajuta intr-un fel sau altul , direct prin unele ajutoare , rugaciuni impreuna , iesiri s.a. si indirect prin stabilirea unei relatii cu Dumnezeu.

Am incercat apoi sa aflam daca se fac diferente ( discriminare ) in randul copiilor cu handicap in afara institutiei , daca sunt marginalizati , exclusi , daca resimt aceste comportamente si cum reactioneaza . Am aflat ca minorii din centrul rezidential si cei cu un grad grav de handicap nu au un contact foarte direct cu alte institutii sau locuri publice , astfel evitandu-se posibilitatea de a fi exclusi sau discriminati . Cei din centrul de zi , sau cu un handicap mai usor , cei care iau contact mai des cu lumea „exterioara” sunt mai expusi la astfel de comportamente si dau fata cu ele . De multe ori le resimt ca atare , sau alteori le ignora , vad poate ca sunt dati deoparte , ca sunt priviti diferentiat , dar nu inteleg atat de bine inca , sau daca inteleg ceva , nu realizeaza , uita .

Din interviuri am mai aflat faptul ca acesti copii sunt priviti cu mila de cele mai multe ori, nu sunt intelesi si apreciati , oamenii nu au timp sa ii valorifice si sa ii asculte . Uneori sunt priviti ca niste persoane care ii incurca pe ceilalti , alteori sunt ironizati , luati in ras .

In final am incercat sa aflam daca sunt cunoscute si respectate drepturile acestor copii in institutie si in societate . In institutie , toate persoanele intervievate au afirmat faptul ca angajatii cunosc , respecta si promoveaza drepturile acestor copii . Insa in societate , cel putin la noi in tara nu se prea intampla acest lucru . Totusi ei sunt increzatori in mare majoritate , ca acest lucru se va rezolva in timp , ca deja se fac progrese .

BIBLIOGRAFIE:

Miftode V. „Dimensiuni ale a.s. forme si strategii de protectie a grupurilor defazorizate”, Botosani, Eidas 1995

Popescu, G, Plesa O. „Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitas 1998,

Albu A., Albu C. „Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic”, Iasi, Polirom, 2000

joi, 26 mai 2011

CAMPANIE IMPOTRIVA DISCRIMINARII COPIILOR CU HANDICAP