Discriminarea și stigmatizarea HIV

              Conform UNAIDS discriminarea persoanelor care trăiesc cu HIV, reprezintă «orice măsură care face o diferențiere arbitrară între persoane în funcție de statusul HIV confirmat sau suspectat ori în funcție de starea de sănătate».

              Discriminarea este determinată de lipsa de cunoștințe, intoleranță, prejudecăți și este strâns legată de stigmatizarea, etichetarea persoanelor. Stigma și discriminarea reprezintă o problemă majoră pentru persoanele infectate și afectate de HIV, pentru că discriminarea împiedică persoanele infectate HIV/SIDA să trăiască o viață normală în societate, le obligă să își ascundă diagnosticul și chiar să evite să își afle diagnosticul. Totodată, stigmatul HIV/SIDA perpetuează o teamă nejustificată față de acest subiect, față de informare sau față de testare, iar discriminarea poate determina sau forța persoanele seropozitive să adopte comportamente riscante. În egală măsura discriminarea și stigmatizarea persoanelor infectate cu HIV se dovedesc a fi poate cele mai dificile obstacole întâmpinate de programele de prevenire a infecției cu HIV. 

         În România trăiesc, conform statisticilor oficiale, aproape 11.000 de persoane infectate cu HIV/SIDA, marea majoritate copii și adolescenți. Pe lângă problemele cauzate de această boală incurabilă, ei se confruntă zilnic cu intoleranța și lipsa de informare și educare a semenilor care generează manifestări, uneori primitive, de discriminare. Le este negat accesul în școlile publice, sunt refuzați de serviciile de sănătate și chiar alungați din comunitățile în care trăiesc. Discriminarea și stigmatizarea sunt pentru mulți dintre ei mai greu de îndurat decât boala însăși.

         În România cele mai frecvente cazuri de discriminare a persoanelor infectate HIV/SIDA sunt legate de:

• accesul copiilor seropozitivi în școlile publice; 
• accesul persoanelor seropozitive la servicii medicale altele decât cele legate de tratamentul bolii în spitalele și clinicile de boli infecțioase; 
• accesul persoanelor seropozitive la anumite servicii sociale; 
• discriminarea în relațiile de muncă; 
• discriminarea și marginalizarea în comunitate;

        Toate aceste forme de discriminare nu au însă nici o justificare deoarece virusul HIV nu se transmite prin relații sociale!

        Efectele discriminării sunt dramatice, atât pentru grupurile care sunt discriminate, cât și pentru cele care discriminează. Astfel, într-o societate în care există stigmatizare și discriminare pe criteriul HIV/SIDA, oamenii nu vor dori să afle dacă sunt infectați, vor fi siliți să își ascundă diagnosticul, nu vor accesa serviciile medicale sau sociale, nu vor avea curaj să caute informații care să îi ajute în prevenirea infectării. 

       Discriminarea persoanelor vulnerabile social (din cauza vârstei, comportamentelor, situației sociale, situației legale, orientării sexuale etc.) duce la lipsa accesului acestora la informații și servicii, expunându-le riscului de infectare cu HIV.

       Stigmatizarea și discriminarea sunt injuste, atât în cazul persoanelor care trăiesc cu HIV, cât și în cazul femeilor, persoanelor cu handicap, consumatorilor de droguri injectabile, persoanelor în vârstă, femeilor implicate în sexul comercial, persoanelor fără adăpost sau al persoanelor cu venituri reduse, al tinerilor etc.

       Legislația internațională și națională protejează persoanele împotriva discriminării și încearcă, prin măsuri afirmative, să asigure șanse egale tuturor persoanelor.

postat de Ungureanu Valentina